Iancu Flondor (1865-1924)

 
Iancu Flondor
Iancu Flondor

Iancu Flondor

Iancu Flondor (n. 3 august 1865, Storojineţ – d. 19 octombrie 1924, Cernăuţi) a fost un om politic român

din Bucovina, care a militat pentru unirea acesteia cu Regatul României.

Studii

Iancu cavaler de Flondor s-a născut la data de 3 august 1865 în oraşul Storojineţ (pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, astăzi în Ucraina) în familia boierului Gheorghe cavaler de Flondor (1828-1892). Tatăl lui Iancu Flondor, Gheorghe cavaler de Flondor, era fiul lui Nicolai cavaler de Flondor, născut în Milie (1795-1864) şi căsătorit în Storojineţ cu Ecaterina von Cârste, fiică a lui Teodor cavaler de Cârste şi a Smarandei. Mama sa, Isabella von Dobrowolski-Buchenthal, provenea din Rogojeşti. Iancu Flondor este descendentul unei vechi familii boiereşti, care a deţinut dregătorii şi a avut moşii în Ţara de Sus a Moldovei (Bucovina).
A fost căsătorit cu Elena de Zotta (la 11 februarie 1899) şi a avut trei copii, Şerban (n.1900), Neagoe (n.1901) şi Mircea (n.1903). O genealogie a familiei Flondor a fost elaborată de Sever Zotta, director al Arhivelor Statului din Iaşi şi publicată în anul 1933, În Arhivele Statului, Bucureşti, fond Iancu Flondor se găsesc diploma de absolvire a Universităţii din Cernăuţi şi cea de doctor în Drept a celei din Viena, brevetul de locotenent de rezervă al armatei austriece (1887), brevetul „Crucea comemorativă a războiului din 1916-1918”, brevetul Coroana României cu „Marea cruce”, acordat de regele Ferdinand I (1918) etc. Trebuie precizat că în Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, fondul personal Iancu Flondor conţine 77 dosare, unde se găsesc documente originale, adrese, scrisori referitoare la familia Flondor, pe de o parte, şi la viaţa Bucovinei de dinainte şi de după Unirea din 1918, pe de altă parte .

După absolvirea studiilor secundare la Liceul German din Cernăuţi (k.k. Ober-Gymnasiums in Czernowitz) cu diplomă de bacalaureat (în 1884), a studiat la Facultatea de Drept a Universităţii din Viena. A obţinut titlul ştiinţific de Doctor în Drept la Universitatea din Viena (k.k.Universität zu Wien), sub numele Flondor Johann, Ritter von, din Storojineţ.

În anul 1892, murindu-i tatăl, se stabileşte la moşia sa de la Storojineţ. Se dedică activităţii politice, devenind un lider politic al românilor din Bucovina şi militând pentru unirea naţională a tuturor românilor.

Începuturile carierei politice

Iancu Flondor s-a implicat în viaţa politică a Bucovinei încă de la sfârşitul anilor ’80 ai secolului al XIX-lea, făcând parte din gruparea politică a „tinerilor” români, alături de George Popovici, Grigore Filimon, Florea Lupu, Constantin Morariu, Zaharia Voronca ş.a. Această grupare a acţionat în paralel cu organizaţiile politice oficiale, nefiind acceptaţi în rândul elitei politice româneşti o anumită perioadă. În timpul conflictului românilor cu guvernatorul Pace din anii 1891-1892, „tinerii” au fost cooptaţi în comitetul electoral de către „bătrânii” lideri politici care se vedeau ameninţaţi cu pierderea poziţiilor în Dieta Bucovinei.

Materalizarea acestei colaborări s-a realizat prin organizarea unei mari adunări politice a românilor în Cernăuţi, la 7 martie 1892, care a decis coagularea tuturor forţelor politice româneşti într-un partid naţional unit, reprezentat prin societatea politică «Concordia». Această dată este considerată de către istoriografi drept moment al creării Partidului Naţional Român din Bucovina. Structura respectivă urma să se întemeieze pe programul publicat cu un an mai devreme în paginile „Gazetei Bucovinei”. Deşi tinerii s-au implicat activ în campania electorală, reprezentanţii „bătrânilor” au obţinut majoritatea mandatelor încredinţate românilor, acest fapt conducând la perpetuarea atitudinii moderate în rândul clasei politice conducătoare româneşti. Tinerii s-au declarat nemulţumiţi şi au început să-i acuze pe membrii Dietei şi ai Comitetului Ţării de faptul că nu foloseau limba română în aceste foruri, preferând germana şi că nu serveau românismul în măsura dictată de imperativele epocii.


În anul 1897, gruparea „tinerilor”, nemulţumiţi de politica promovată de elita tradiţională, de absenţa unor acţiuni ferme şi de accentuarea disensiunilor între membrii conducerii societăţii „Concordia” şi unii deputaţi ai Dietei şi Parlamentului imperial, în frunte cu Iancu Flondor şi juristul Gheorghe Popovici (poetul Teodor Robeanu), s-a constituit într-un comitet cu scopul de a contribui la structurarea unui partid naţional puternic. Noua formaţiune politică formată (denumită ulterior Partidul Poporal Naţional Român sau Partidul Naţional Radical Român) a încercat să preia conducerea Partidului Naţional Român din Bucovina. Organul de presă al partidului a devenit ziarul ” Patria ” (1897-1900), editat de transilvăneanul Valeriu Branişte.

Tânăra generaţie susţinea un radicalism în viaţa politică şi în atitudinea faţă de administraţia Bucovinei, dorind spre deosebire de conservatori, să emancipeze masele româneşti (ţărani, meseriaşi, intelectuali din lumea satelor şi din oraşe), conştientizând necesitatea formării unui suport social pentru derularea luptei contra tendinţelor ce aduceau prejudicii întregii naţiuni.

În august 1898, după retragerea lui Victor cavaler de Stârcea din viaţa politică, în fruntea Partidului Naţional Român a fost ales Ioan Lupul, căpitanul ţării, iar liderii „tinerilor”, Iancu Flondor şi Modest Grigorcea au devenit vicepreşedinţi. În toamna anului 1898 Iancu Flondor a fost ales în Dieta Bucovinei, cu unanimitate de voturi, din partea Colegiului II al marilor proprietari. Cu prilejul inaugurării sesiunii Dietei Bucovinei la 28 decembrie 1898, Iancu Flondor a afirmat că va lupta pentru promovarea dreptului autohtonilor la utilizarea limbii materne: Voi lucra totdeauna într-acolo ca limba noastră să domineze nu numai în cameră, ci să fie întrebuinţată şi în actele oficiului”.

Militant unionist

În urma manevrelor autorităţilor austriece, în martie 1900, o parte din membrii partidului pactizează cu oficialităţile bucovinene, motiv pentru care Flondor demisionează din partid în acelaşi an. Împreună cu Gheorghe Popovici şi Ioan Ţurcan, întemeiază Partidul Naţional Poporal, având ca organ de presă „Deşteptarea” (înfiinţat în 1893). Preşedinte al noului partid a fost ales George Popovici, iar Iancu Flondor a fost desemnat preşedinte al Comitetului Central al partidului, devenind şef al formaţiunii după plecarea lui George Popovici în România, în anul 1901.

În ianuarie 1902, PNR se distanţează de politica guvernatorului Friedrich von Bourguignon Freiherr von Baumberg (1897-1903) şi astfel, în iunie 1902, are loc împăcarea şi unificarea celor două partide sub denumirea de Partidul Naţional Român, sub conducerea lui Iancu Flondor.

Cu toate acestea, în iunie 1904 are loc o nouă dizidenţă, alături de democraţii lui Aurel Onciul, părăseşte partidul şi gruparea conservatorilor, care se temeau să nu li se aplice eticheta de iredentism pe care o purta Flondor. La data de 17 iunie 1904, Iancu Flondor demisionează definitiv din partid.

Forţele politice, regrupate din nou în 1908 în cadrul Partidului Creştin Social Român din Bucovina, apelează tot la Iancu Flondor, acesta fiind ales ca preşedinte în lipsă la 19 octombrie 1908. Ca urmare a acordului intervenit între democraţii lui Aurel Onciul şi naţionali, în ianuarie 1909, PCSR din Bucovina şi-a schimbat numele în Partidul Român, păstrându-şi statutul şi organizarea, iar conducerea partidului a devenit comitet naţional.

La 7 februarie 1909, Iancu Flondor reintră în viaţa politică ca şef al Partidului Român, avându-i ca vicepreşedinţi pe Aurel Onciul, Zaharie Percec şi Mihai Boca. Noua conducere a reluat programul său de la sfârşitul secolului al XIX-lea, urmărind antrenarea ţărănimii române din Bucovina în lupta politică. În aprilie 1909 Iancu Flondor a pornit în fruntea a 600 ţărani din satele Mahala, Ostriţa şi Buda, pentru a cere baronului Regner-Bleyleben, guvernatorul Bucovinei, anularea contractului de arendă încheiat de Fondul Religionar Ortodox cu Stammler, pentru moşiile din Mahala.

Cu toate acestea, în preajma campaniei electorale pentru Parlament şi pentru Dieta Bucovinei din 1911, cele trei grupări ale Partidului au intrat în disputa pentru distribuirea mandatelor. Din cauza divergenţelor interne apărute, Iancu Flondor a demisionat din nou, în noiembrie 1910, refuzând să mai revină în fruntea partidului, în pofida rugăminţilor membrilor de frunte ai partidului. El s-a retras din nou la Storojineţ, mulţumindu-se, în toată această perioadă, cu postura de sfătuitor al oamenilor politici români din Bucovina şi sprijinitor al mitropolitului Vladimir de Repta, în chestiunile privitoare la păstrarea caracterului românesc al Mitropoliei Bucovinei.

Odată cu izbucnirea primului război mondial şi deşi era ameninţat cu eventuale represalii din partea autorităţilor austriece, Flondor a refuzat să se refugieze în România afirmând că: „Mai am şi răspunsuri nu numai faţă de mine şi de familia mea. Eu stau în văzul tuturor. Ceea ce fac are repercusiuni în multe direcţii. De aceea nu pot face ce mi-ar plăcea sau ar fi interesul meu imediat şi personal. Trebuie să mă gândesc şi la alţii şi la viitor” .

Realizarea Unirii Bucovinei cu Patria Mamă

În perioada primului război mondial, Iancu Flondor şi-a pierdut, în urma unui incendiu, conacul şi întregul utilaj agricol. El a intervenit pe lângă comandantul rus, generalul Brussilov, în interesul populaţiei bucovinene, lipsită de alimentele de bază şi de posibilitatea de a se aproviziona şi mereu ameninţată cu deportări şi cu rechiziţii ale bunurilor. În anul 1917, Iancu Flondor a fost acuzat de către guvernul austriac de înaltă trădare şi a scăpat cu viaţă numai datorită intervenţiei parlamentarilor români din Viena.

În toamna anului 1918, revine în fruntea mişcării de eliberare naţională a românilor din Bucovina şi cere guvernatorului austriac să predea românilor prerogativele puterii. La 27 octombrie 1918, prezidează Adunarea Constituantă care votează Unirea Bucovinei cu România. La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, întrunit în Sala Sinodală din Palatul Mitropolitan din Cernăuţi, sub preşedinţia dr. Iancu Flondor, a adoptat prin vot moţiunea Unirii Bucovinei cu Regatul României, prin care s-a hotărît „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare pînă la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”. Documentul original al Proclamaţiei din 15/28 noiembrie 1918 de Unire a Bucovinei cu Regatul României se găseşte în Fondul personal Iancu Flondor din Arhivele Naţionale ale României . Moţiunea de Unire a fost adoptată cu unanimitate de voturi. La Congresul General al Bucovinei (inclusiv la votarea moţiunii de Unire) au participat 74 membri ai Consiliului Naţional Român, 7 delegaţi germani, 6 delegaţi polonezi şi 13 delegaţi din comunele ucrainene. Iancu Flondor este ales ca preşedinte al Consiliului Naţional Român şi devine primul şef al guvernului român în Bucovina. Cu acest prilej, el declară: „Sunt gata să jertfesc totul pentru înfăptuirea voinţei poporului român din Bucovina”.

În iarna lui 1918 a intrat în conflict cu rivalul său Aurel Onciul asupra viitorului politic al Bucovinei, dispută ce a dus, în noiembrie, la un apel al lui Flondor pentru intervenţia armatei române în ceea ce devenise o Bucovină haotică. La data de 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei consfinţeşte revenirea acesteia la Patria Mamă.

La data de 18 decembrie 1918, Iancu Flondor este numit în funcţia de ministru secretar de stat, fără portofoliu, însărcinat cu administrarea Bucovinei în Guvernul Ion I.C. Brătianu (5). În această calitate, el a pus bazele noii administraţii româneşti în Bucovina: a introdus limba română în învăţământ (fiind înfiinţate şcoli româneşti la Cernăuţi, Româneşti,Siret, Călineşti), în administraţie, justiţie etc.; a angajat funcţionari din rândul autohtonilor; a militat pentru recuperarea depozitelor din băncile austriece; a sprijinit presa românească; a promovat democratizarea vieţii publice şi a pledat în favoarea intereselor ţăranilor în cadrul elaborării proiectului de reformă agrară ş.a. Numeroase documente din Fondul personal Iancu Flondor din Arhivele Naţionale ale României evidenţiază ampla activitate a lui Iancu Flondor pe plan economico-financiar, ca ministru pentru administrarea Bucovinei. Dintre acestea, trebuie menţionate memoriile lui Iancu Flondor către Ministerul de Finanţe, prin care solicită susţinerea financiară a economiei Bucovinei printr-un împrumut intern, pe bază de bonuri de tezaur, proiectul de lege asupra colonizării zonelor cu populaţie rară, care prevedea ca cei nou veniţi să aibă vîrsta de cel mult 45 de ani, să fi satisfăcut serviciul militar, să fie căsătoriţi, cu copii, să se ocupe de agricultură, să posede inventar agricol necesar cultivării lotului.

De asemenea, în anul 1919, când se dezbătea intens problema organizării administrative a statului român, gruparea lui Iancu Flondor a propus la 24 aprilie 1919, prin Programul românilor bucovineni, să se înfiinţeze în „nordul ţării, dincoace de Carpaţi, un centru propriu administrativ”. Această regiune urma să cuprindă Bucovina, Ţinutul Hotinului şi o parte a Vechiului Regat. „Înfiinţarea lui ar schimba repede fizionomia etnică din această parte, garantând siguranţa şi contribuind la înflorirea statului”, afirma el atunci.

Un alt aspect ignorat de către succesorii săi la cârma administraţiei bucovinene a constat în prevenirea nemulţumirilor populaţiei şi în asigurarea unei integrări profunde, dar fără tensiuni, a minorităţilor în cadrul României Mari. Într-un raport din 2 aprilie 1919 către regele Ferdinand, Iancu Flondor spunea: „În această situaţie mi-am zis că pe lângă servirea credincioasă a cauzei comune a neamului trebuie să evit tot ce s-ar resimţi de populaţia neromânească ca o nedreptate prin măsuri pripite şi nechibzuite şi toate urmările lor s-ar compromite poate ireparabil cauza bună a neamului, precum s-a întâmplat în Basarabia, bântuită şi azi de adânci nemulţumiri dăunătoare idealului naţional” .

Fondul personal Iancu Flondor, mai sus menţionat, conţine numeroase scrisori adresate lui Iancu Flondor din partea unor personalităţi ale vremii, cum sunt Grigore Antipa, Ioan Bogdan, George Bogdan-Duică, Matei Eminescu, Alexe Procopovici, Constantin Rădulescu-Motru, Theodor Stefanelli, Gheorghe Ţiţeica, Petre Missir, P.P. Negulescu, mareşalul Alexandru Averescu, Sever Zotta ş.a.
Retragerea sa din funcţiile deţinute

Iancu Flondor s-a retras din toate funcţiile politice deţinute la 15 aprilie 1919, dezamăgit de moravurile politice ce se instaurau. În locul său, este desemnat istoricul Ion Nistor. După spusele proprii, el a demisionat din guvernul României, „atunci când ar fi trebuit să facă jertfe de cinste”, în faţa „afacerilor veroase” pe care unii din colegii săi din guvern le făceau în defavoarea Bucovinei şi bucovinenilor.

Retras la Storojineţ, Iancu Flondor a urmărit îndeaproape evenimentele politice din România, menţinând relaţii strânse cu reprezentanţii partidelor aflate în opoziţie faţă de PNL. Era dezamăgit de scandalurile politice, abuzurile guvernanţilor şi luptele politice. În martie 1923, îi scria lui Iuliu Maniu : „Tot timpul am urmărit cu cel mai viu interes acţiunea Dumneavoastră politică în vederea restabilirii dreptăţii şi a legalităţii vieţii politice din România întregită fiind şi eu convins că viitorul ţării şi naţiei noastre este strâns legat de drept şi legalitate, şi că visul secular al unei Românii întregite, prospere şi puternice nu este realizabil decât numai pe această cale” .

Iancu Flondor a trecut la cele veşnice la data de 19 octombrie 1924 în oraşul Cernăuţi. Statul român i-a organizat funeralii naţionale, reprezentanţii regelui şi ai guvernului depunând coroane. A fost înmormântat în cripta familiei de la Storojineţ.

Sursa:

Iancu_Flondor Wikipedia, enciclopedia liberă

 Posted by at 8:37 pm

  One Response to “Iancu Flondor (1865-1924)”

  1. […] Iancu Flondor om politic român din Bucovina a militat pentru unirea acesteia cu România […]

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(necesar)

(necesar)