Avram Iancu (1824-1872)

 
Ultimul portret al lui Avram Iancu
Portretul lui Avram Iancu de Barbu Iscovescu.

Portretul lui Avram Iancu de Barbu Iscovescu.

„Frunză verde de dârmoz,
Om ca Iancu n-a mai fost
De voinic şi de frumos,
C-a pus iobagiă jos.”

Personalitate marcantă a istoriei paşoptiste a României, s-a născut la Vidra de sus

(astazi comuna Avram Iancu) din judeţul Alba, într-o familie de moţi cu situaţie materială bună.

Naşterea sa, se pare că nu a fost înregistrată, deoarece familiile unde existau doi născuţi baieti, erau obligate să trimită pe unul dintre ei ca oştean în slujba armatei austriece, potrivit legilor de atunci. Se ştie doar că „…s-a născut pe vremea cireşelor” şi de aici concluzia ca luna naşterii marelui om ar fi iunie.

Tatăl său se numea Alexandru Iancu şi a fost pădurar, apoi jude comunal, iar mama se numea Maria şi era o femeie mică de statură, harnică şi înţeleaptă.

Chiar daca nu aveau origini nobile, părinţii lui Avrămuţ (cum i se spunea), au hotărât ca trebuie să fie un om cu carte.

Primii ani de scoală îi face la Vidra şi Câmpeni, clasele elementare la Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar cel superior şi Facultatea de Drept le face la Cluj.

Casa Memorială a lui Avram Iancu, comuna Avram Iancu, judeţul Alba

Casa Memorială a lui Avram Iancu, comuna Avram Iancu, judeţul Alba

Casa veche, cu acoperişul ascutit ca o căciulă, aflată aproape de malul Arieşului Mic şi înconjurată de brazi falnici este unul dintre cele mai frumoase exemple de construcţii în stil mocănesc. Ea a fost construită în anul 1800 de catre tatăl Iancului, iar fiul acestuia a lasat-o, prin testamentul din 1850, „ in folosul naţiunii române“ împreună cu toata averea spre a se întemeia o Academie de drept, convins fiind că pe calea juridică îşi va recapăta drepturile.

A fost un elev eminent, care era simpatizat atât de colegi, cât şi de profesori. Materiile preferate erau matematica şi istoria.

Chiar dacă a fost un student eminent, nu a putut profesa ca avocat pentru ca nu era nobil.

Termină Facultatea de Drept în anul 1845 şi obtine calificativul „eminent”. Cererea de „practicant fără salariu” îi este respinsă deoarece era plebeu, adică nu avea origini nobile.

Portretul lui Avram Iancu – Casa memorială Avram Iancu

Portretul lui Avram Iancu – Casa memorială Avram Iancu

Supărat ca nu-i sunt apreciate meritele, merge la Târgu Mures unde se înscrie ca practicant la Curtea de Apel a Transilvaniei (numita şi Tabla Regească), cu scopul de a se pregăti în meseria de avocat, a cărei atestare o primeste în 1848, dar pe care nu apucă să o practice.

În preajma izbucnirii revoluţiei, făcea parte din elita intelectulităţii românesti transilvanene care lupta pentru emancipare socială şi naţională.

Iubirea faţă de neam şi ţară, îl fac să-şi exprime dezacordul fată de politicile acelor vremuri, care nedreptăţeau românii.

Îşi exprimă dezacordul fată de moţiunea votată la 15 martie 1848, la Budapesta, care era potrivnică poporului român majoritar din Transilvania şi care prevedea unirea forţată a acestei provincii cu Ungaria. Este un militant pentru desfiinţarea iobăgiei din Transilvania şi pentru respectarea libertăţilor naţionale ale românilor.

În urma votării Dietei de la Cluj, forţele revolutionare române şi maghiare se separă, iar ţărănimea din Transilvania se ridica la luptă pentru rezolvarea problemelor nationale şi sociale.

Situaţia s-a agravat în Transilvania, după anexarea la Ungaria şi după ce guvernatorul Teleki a trecut imediat la măsuri dure împotriva românilor. În această siţuatie s-a hotãrât la 30 aprilie organizarea la Blaj, în perioada 3-15 mai a unei Mari Adunări Naţionale.

Marea Adunare Naţională de la Blaj

, a fost o excepţională demonstraţie de forţă şi solidaritate naţională româneasca, reliefând puternică conştiintă a ţărănimii care cerea drepturi sociale şi naţionale.

La această adunare la care au participat peste 40.000 de oameni, un loc aparte îl reprezintă tinerii intelectuali ridicaţi din rândurile ţărănimii, legaţi de interesele populare. Adunarea a fost bine organizată, având un caracter reprezentativ şi naţional. La adunare au participat şi revoluţionari din Moldova: Alecu Russo, Alexandru Ioan Cuza s.a., Dimitrie Brătianu din Ţara Românească precum şi transilvăneni stabiliţi în Muntenia A.T. Laurian, I. Maiorescu, Aaron Florian.

Avram Iancu a fost cel mai iubit dintre conducătorii transilvaneni ai Revoluţiei de la 1848.

Avram Iancu s-a dovedit un strălucit conducător militar şi un important om politic. Au fost organizate legiuni românesti care au respins forţele militare maghiare ce încercau să pătrundă în munţi. Tratativele dintre cele două părţi au eşuat.

Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac au susţinut necesitatea de a se ajunge la un acord între conducãtorii Revoluţiei Române şi ai celei maghiare, împotriva dusmanului comun, Imperiul Habsburgic .



Iancu ştia să devină autoritar dacă era cazul, cu toate ca era descris de contemporani ca un om cu fire blândă. Numai într-un singur caz se spune ca îşi potolea cu anevoie mânia, când auzea batjocuri la adresa românilor, fie din gura vreunui dascăl, fie de la camarazii săi.

S. Dragomir comenta pe drept cuvânt că „Dacă pe lângă asemenea însusiri el va izbuti să se impună şi în conducerea maselor, îl putem de pe acum socoti pe deplin format pentru rolul care îl asteapta”.

Si tot lui Avram Iancu îi este atribuită de catre Lucian Blaga şi chemarea atât de sugestivă, de în spiritul său, al omului de acţiune: „Să punem pumnul în pieptul furtunii că de nu pierim”. Cuvinte săpăte şi pe o veche cruce de lemn înnegrită de vreme care străjuieşte şi astăzi defileul de la Fântânele în amintirea vitejiei moţilor ce au păstrat ei singuri Transilvania ca pe o Ţară Românească, dovedind inamicului ca Munţii Apuseni sunt inexpugnabili.

A fost unul dintre initiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15 – 17 mai şi 15 – 23 septembrie 1848.

Crucea lui Avram Iancu, Blaj

Crucea lui Avram Iancu, Blaj

 

În timpul Revoluţiei, a fost conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, cu ajutorul cărora a organizat apărarea în acea zonă. A respins multe atacuri ale armatei maghiare care erau superioare atat ca număr cât şi ca armament, câstigându-şi astfel numele de „Craiul munţilor„.

Faţă de celelalte personalităti ale revoluţiei de la1848-1849, din România, Avram Iancu a avut fara îndoială „ceva” aparte, greu de definit şi care face parte indiscutabil din temperamental sau revoluţionar. Este acea putere de a „fermeca” mulţimea, după cum spunea şi G. Bariţiu care l-a ascultat personal, dar care totuşi susţine că nu a fost un orator în adevaratul sens al cuvântului. În ciuda acestei constatări, recunoaste însa faptul că ”…era peste putinţă să nu răpeasca cu sine pe ascultători”.

Frumuseţea şi simplitatea numelui său, se pare că a avut un rol important în apropierea acestuia de oameni. Avram Iancu – îmbinare frumoasă a două prenume, de o rezonantă aproape cristalină. Nemaivorbind de versurile populare, cu audienţă de marseilleză care venea să acţioneze ca stimul de situaţie la sugestie:

„Astăzi cu bucurie, românilor cântaţi

Pe Iancu în câmpie cu totii să-l urmaţi”.

Avram Iancu, consideră necesară unirea forţelor celor două popoare, român şi maghiar, împotriva absolutismului habsburgic, care era duşman comun.

O persoană importantă în viaţa sa, se pare că a fost Johanna Farkas, o tânară maghiară din Abrud, care i-a salvat viata în mai 1848, datorită faptului că l-a înstiintat de sosirea trupelor revoluţionare maghiare şi astfel Iancu a putut părăsi la timp locaţia. Johanna a fost tânara cu care Iancu a avut cea mai îndelungată relaţie. A putut să-l previna asupra pericolului, deoarece tatăl ei, care era preot şi avocat în Abrud, a aflat de sosirea forţelor revoluţionare maghiare în zonă şi i-a dezvaluit şi Johannei acest lucru.

Avram Iancu a părăsit la timp Abrudul şi s-a îndreptat catre Câmpeni, de unde a organizat contraofensivă împotriva lui Hatvani, conducătorul forţelor revoluţionare maghiare.

Lancea lui Avram Iancu, Casa memorială Avram Iancu

Lancea lui Avram Iancu, Casa memorială Avram Iancu

La 16-28 iulie 1849 Parlamentul maghiar a votat legea naţionalitatilor prin care românii din Transilvania primeau drepturi politice. La stăruinţele lui Nicolae Bălcescu, Avram Iancu se angaja să nu atace armata maghiară, iar Kossuth publică decretul privind încetarea luptelor dintre maghiari şi români. Era prea târziu, pentru că între 1 şi 13 august 1849 armata maghiară capitula la Siria, iar românii au fost obligaţi de comandantul armatei austriece să depună armele. Astfel, conflictul dintre naţionalitatile asuprite a dus la înfrângerea revoluţiei.

Dupa înfrângerea revoluţiei, la 13 august 1849, bolnav şi trist că nu şi-a vazut îndeplinită dorinţa de a scăpa ţăranii de abuzurile habsburgilor se retrage printre moţii lui dragi, în Munţii Apuseni. Acolo, realizează o nouă organizare civilă a zonei.

Tot în 1849, susţine drepturile naţionale ale românilor la Viena, unde refuză să primeasca o decoraţie imperială şi spune: ” Naţiunii să i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu”.

Un an mai târziu, refuză să se întalnescă cu împăratul Austriei, Franz Josef care se afla în vizita prin Transilvania.

Cuprins parcă de o premoniţie, în 1850 îşi scrie testamentul „Ultima mea voinţă„.

Extras din Testamentul lui Avram Iancu

Semnătura lui Avram Iancu, Casa memorială Avram Iancu

Semnătura lui Avram Iancu, Casa memorială Avram Iancu

“Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, ca speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu stiu cate zile mai pot avea ; un fel de presimţire îmi pare ca mi-ar spune, ca viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotarât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul natiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi ; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile natiunii mele.”

Comuna Avram Iancu, judetul Alba

În acelaşi an este arestat la Hălmagiu şi trimis la închisoare la Alba Iulia, unde este bătut şi umilit de către un ofiţer aflat în slujba împaratului Austriei.

După eliberarea din închisoare, îşi petrece timpul rătăcind prin munţi, pe Valea Arieşului. Se spune că ar fi avut probleme psihice, datorate şederii în închisoare.

Ultimul portret al lui Avram Iancu

Ultimul portret al lui Avram Iancu

Se adăposteşte la Baia de Criş, în casa covrigarului Ioan Stupină, unde-şi petrecea serile cântând, acompaniat de fluier, oamenilor care veneau să-l asculte. Cam asa sunau unele dintre versurile cântate de el:

,,Frunză lată de pe baltă

Fostu-mi-a şi bine-odată,

Da’ s-a-ntors frunza pe tău

Si-am ajuns l-atâta rău!”

A murit la 10 septembrie 1872, pe prispa casei covrigarului Ioan Stupină „…având asupra sa o naframă zdrenţuită, un fluier şi o jalbă către împarat, unsă şi mototolită”.

Este înmormântat la 13 septembrie 1872, la cimitirul din satul Ţebea, lângă gorunul lui Horea, conform dorinţei sale testamentare.

În creaţia lirică orală, Avram Iancu este evocat astfel:

Placa funerară de pe mormântul lui Avram Iancu la Ţebea

Mormântul lui Avram Iancu la Ţebea

,,Când pe Iancu-l pomeniţi

Fiecare din voi stiţi,

Cu lacrimi în ochi sub frunţi

Să-l pomeniţi în gerunţi;

Numele când i-l rostiţi,

Ca pe-o rugă i-l soptiţi,

Ca pe-o rugã-n gând mereu

Ca pe bunul Dumnezeu.”

Imaginea lui Avram Iancu în literatură

Dramaturgul Lucian Blaga, a preluat o legenda populară despre Avram Iancu şi a valorificat-o în piesa Avram Iancu:

,,Sus pe cer un vultur zboară

Si se-nvârte ca-ntr-o doară,

Peste padini şi pădure,

Cu pliscul ca de săcure,

La un pom prelung priveşte,

Si de-asupra-i se opreşte.

Pomul e rotat frumos,

Vulturul e bucuros,

Pe o creangă lin se-opreste,

Se opreste şi-odihneşte,

Pânã când un vânãtor

Îi curmă falnicul zbor.

Pasărea căzu din pom

Si se prefăcu în om!”

Nicolae Iorga, savantul căruia nimic nu-i putea scapa, remarca într-un articol din Neamul românesc, nr.2, februarie 1933, că: ”… dintre toţi eroii noştri, acela care s-a bucurat de cea mai largă popularitate, în legende şi mai cu osebire în lirica populară, rămâne Avram Iancu”.

Datorită faptului că se ştia cu cată ardoare a apărat drepturile lor, ţăranii din Apuseni şi-au cântat tristetea şi nemulţumirile prin glasul lui Avram Iancu.

„De m-as face-un pui de cuc,

La împărat să mă duc,

Numa’ una i-as cânta,

Sa m-audă maică-sa:

Tunie dracu-n tine mut

Si în cine te-o facut

Ca ne-ai fagadit largamânt,

Sub formă de legamânt,

Da’ pe mine m-ai închis

Ca ti-am zis oblu, deschis;

Cum se cade mai frumos:

Nu vorbesc c-un mincinos.”

(Versuri trasmise de Devian Nicolae din Abrud sat, de 67 ani)

Avram Iancu ramâne un unicat în istorie precum Stefan cel Mare, Mircea cel Batrân, Mihai Viteazul şi Brâncoveanu.

După primul, au rămas vestitele mănăstiri ridicate după fiecare bătălie, în urma lui Mircea cel Batrân a rămas faima de paznic al creştinătăţii, după Mihai Viteazul, crezul în posibila unitate a neamului românesc, iar după Neagoe Basarab, celebra baladă a Mănăstirii Curţii de Arges şi seninătatea lui Constantin Brâncoveanu, cu care a înfruntat moartea propriilor fii.

După Avram Iancu, a rămas drama deznădejdii ca jertfa miilor de tineri moţi a fost zadarnică.

Compozitorul Nicodim Ganea a armonizat-o şi se cânta pe Valea Arieşului de jos:

“Plângeţi ochi şi lăcrimati

După Iancu va cântaţi!

Plângeti voi cin’ n-o fo drag.

Plângeţi fete ca’n poveste,

Iancu-o fo şi nu mai este

Numa’n inima celor de faţă,

Care-l luluiesc în braţă!

Lui, lui, lui ca Iancu încă îi

În braţele poporului.”

Corul Armatei – Marşul lui Iancu


Ţara Moţilor-reportaj

ş
 Posted by at 7:07 pm

  5 Responses to “Avram Iancu (1824-1872)”

  1. Acum cativa ani i-am vizitat si eu casa

  2. UMBRA IANCULUI…
    9 Septembrie 2010.

    Umbra Iancului ne-liniştită
    S-a odihnit azi-noapte sub gorun,
    Oricare Patrie e fericită
    Să aibă un asemenea nebun
    Ce arde-n lume doar un singur Dor
    Şi toată Viaţa sub şerpar să-l poarte,
    Septembrie, tăcerile mă dor,
    Fluierul cu lacrimile sparte
    La Ţebea, în văz-duhul tricolor
    Se-aude tot mai rar, tot mai departe…

  3. avrame iti multumesc ca ai exzistat,jur ca te voi plange ca pe tatal meu,ori unde-n lume voi umbla,acum cand iti scriu ochii sant plini de lacrimi ca sant parte din sangele tau .NU TE VOI UITA NICI ODATA ALATURI DE TATAL MEU ALEXANDRU JURCA SI MAMA MEA MINERVA JURCA .doamne ocrotestei ca ne vrut numai binele,incheat azi ora 00,16. 30.01 2012

  4. TE VA IUBI NEAMUL CAT VA FII UN ROMAN IN ACEASTA LUME SI PAMANTUL TAU IUBIT SA NU MAI FIE OCUPAT SI DESPARTIT NICI ODATA…….TE IUBESC AVRAME SI TE VOI PLINGE TOATA VIATA MEA .MARIN A JURCA

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(necesar)

(necesar)